Pericolul plantelor medicinale

Lasă un comentariu

Aprilie 23, 2009 de dnxpcta

Pericolul plantelor medicinale.

Toată lumea cunoaşte faptul că un fruct consumat înainte de a fi spălat poate să producă o serie de afecţiuni şi unele destul de grave. Cred că nimeni nu mai contestă acest lucru. Pe orice fruct sau legumă există o serie de microorganisme care pot afecta grav sănătatea, dacă nu se spală temeinic cu multă apă. Nu acelaşi lucru se întâmplă însă cu plantele medicinale. Plantele medicinale-unele sunt culese din zone ne poluate, altele din alte zone. Este foarte greu de aflat de unde se culege fiecare plantă în parte. Nu se cunoaşte de asemenea cine culege plantele medicinale, dacă se respectă sau nu condiţiile de igienă minime care se impun la culegerea plantelor medicinale. De asemenea am văzut condiţii improprii în care anumite plante medicinale se usucă. În tot lanţul acesta intervin o serie de factori care pot să infecteze plantele medicinale. Până recent nu se prea pune problema acestui lucru pentru că se cunoştea că plantele medicinale se consumau numai după ce erau tratate termic, tratament în urma căruia se distrugeau microorganismele de pe aceste plante. Se mai făceau de asemenea tincturi care datorită alcoolului distrugeau microbii, virusurile, etc. Acum se regăseşte tot mai mult în toate publicaţiile indicaţia ca plantele medicinale să fie consumate sub formă de praf fără să fie nici tratate termic şi nici cu alcool. În acest caz în praful plantelor medicinale pot fi foarte multe impurităţi. Acum 8-9 ani s-a găsit pe vâsc fecale de pasăre. Atunci era planta care se consuma (singura) prin macerare cu apă rece. Bine înţeles că s-a văzut că există pericolul contaminării cu o serie de afecţiuni. Măsura care s-a luat a fost ca vâscul să fie foarte bine spălat înainte de uscare. Se cunoaşte însă faptul că apa este un foarte bun dizolvant şi prin spălare se sărăceşte planta în principii active şi unele din plante au puţine principii active utile tratamentului şi prin spălare poate chiar acele principii să fie dizolvate şi deci să nu se mai regăsească în planta respectivă. Apoi s-a descoperit în plante uscate fecale de şoarece. Se cunoaşte faptul că unele plante se usucă în locuri ne amenajate special (unele în podul caselor sau a şurilor, unde din păcate pot să mai trăiască şi şoareci care pot contamina plantele care sunt supuse uscării. Ce se poate face? Singura măsură reală este să nu se mai consume plantele decât sau după tratarea termică (fierbere) sau sub formă de tincturi. În cazul în care se doreşte totuşi consumul plantelor sub alt mod (praf, macerat la rece, etc) se impune spălarea plantelor verzi cu multă apă, de către cineva curat pe mâini. Uscarea în condiţii de igienă maximă, depozitarea cu mare atenţie, păstrarea în pungi sigilate de hârtie, dublă. În nailon sau celofan plantele pot să producă mucegai, pentru că ori cât ar fi de bine uscate pot şi conţin puţină umezeală care poate produce mucegai. În cazul în care se doreşte consumul sub formă de praf ar fi bine ca acele plante să aibă nişte condiţii modificate de recepţie, etc. Dv dacă culegeţi plante medicinale şi le puneţi la uscat în casă, chiar dacă le spălaţi în prealabil (lucru care face să se piardă unele principii active) nu aveţi condiţii să le uscaţi în locuri ferite de acarieni, sau alte pericole care pot fi prezente în orice casă (chiar şi spre-iurile pot afecta calitatea plantelor medicinale, sau naftalina). Ar fi deci foarte bine ca înainte de a indica folosirea plantelor medicinale sub formă de praf să fie verificate dacă acestea nu fac mai mult rău ca bine. Este adevărat că prin fierbere se distrug o serie de principii active, enzime, vitamine, etc şi că plantele medicinale nu mai conţin toate principiile active care le conţine o plantă care nu este supusă unui tratament termic, dar cel puţin nu îmbolnăveşte mai grav un organism bolnav, pentru că ceaiurile în special sunt consumate de oameni bolnavi. Câteva considerente despre tratarea cancerului. Există două curente opuse în tratamentele naturiste şi ambele au susţinători foarte competenţi. Unii susţin că nu trebuie consumată carne şi produse din carne, ceilalţi susţin că din contră se indică consumul acestora. În revista dv aţi scris foarte multe din cele care sunt indicate de cei care indică consumul legumelor şi fructelor şi excluderea cărnii. Nu vreau să spun că sunt greşite ci doar vreau să spun că există oameni care reacţionează diferit şi nu există certitudinea că un anumit organism poate să accepte tratamentul cu legume şi excluderea cărnii şi totuşi să obţină vindecarea. Nimeni nu poate da garanţii despre acest lucru. Există însă cazuri în care aceste tratamente s-au aplicat şi fără rezultat, pentru că oamenii sunt foarte diferiţi. Nu există nici măcar doi gemeni identici şi atunci nu se poate să fie 2 bolnavi total diferiţi identici, care să reacţioneze identic la un anumit tratament. În biologie se învaţă că un organism ca să lupte cu o anumită afecţiune indiferent de gravitatea ei trebuie hrănit pentru că altfel se anemiază. Opoterapia ne învaţă că se poate trata o afecţiune cu organe similare din alte animale. De exemplu ficatul bolnav se poate trata cu ficat de viţel crud. De asemenea recent la congresul cancerului de acum doi ani s-a stabilit cu ajutorul unui biolog maghiar (vezi „Culevit” produs de Vita Care) a demonstrat că celulele canceroase sunt foarte avide de aminoacizi şi consumă până se autodistrug. Deci este suficient să supraalimentăm corpul pentru a distruge celula canceroasă. Problema care se pune este una foarte complexă şi ar trebui explicată mai pe îndelete. Toate experienţele care s-au făcut s-au făcut cu carne care a provenit de la organisme crescute cu concentrate. Biologul maghiar nu a făcut acest lucru ci a hrănit celulele canceroase cu aminoacizi. În carnea crescută cu concentrate există o serie de substanţe care nu pot fi extrase afară (americanii, francezii, etc) au făcut experienţe cu carne crescută numai cu concentrate, pentru că nu aveau de unde să facă rost de carne care provenea de la animale crescute în mod natural. Carnea de pui să spunem crescută cu concentrate conţine o serie de substanţe care nu există în carnea crescută natural. Un pui ajunge în 45 de zile la vârsta de 2 ani şi se dezvoltă celulele corporale foarte mult, ceva similar petrecându-se în celula canceroasă. Dacă la un bolnav de cancer I se dă zilnic carne crescută cu concentrate, atunci cu certitudine nu se va produce vindecarea, dar dacă se va da carne crescută în mod natural se poate obţine vindecarea. Deci pericolul este în tipul de carne şi în E-urile care sunt conţinute de produsele alimentare care se dau bolnavului. Opoterapia (tratarea cu organe similare) are o serie de experienţe remarcabile care demonstrează că se pot obţine vindecări. Sunt de asemenea foarte muţi care s-au vindecat consumând alimente naturale. Nu există însă nici un caz de om vindecat dacă consumă concentrate sau carne provenită din animale crescute cu acestea. Unele dintre E-urile admise la noi în ţară sunt interzise în alte ţări fiind chiar cancerigene. Dl Dr. Pavel Chirilă a scris o carte tocmai despre E-uri şi ar fi bine să fie citită de cât mai mulţi oameni. De ce am scris aceste rânduri? Am scris o reţetă pentru metastaze (de fapt doar am introdus nişte lucruri care erau greşite), de fapt am corectat-o şi prin amabilitatea revistei a fost publicată. Mă mai sună chiar şi acum după luni de zile oameni care doresc să o aplice. Eu nu ştiu însă cum reacţionează orice organism la acea reţetă. Are cam multă untură şi unele organisme nu o acceptă cu toate că datorită grăsimi se obligă pancreasul la o activitate mai susţinută. Ştiu însă că conţine o serie de aminoacizi esenţiali care pot să ajute la distrugerea celulelor canceroase. Într-adevăr există alte produse (tincturi, concentrate) din plante medicinale antitumorale, recunoscute pentru tratarea celulelor canceroase şi deci foarte eficiente, dar s-ar putea ca şi unii bolnavi să se vindece şi cu acea reţetă. În concluzie este foarte bine ca fiecare bolnav să aleagă singur tratamentele adecvate şi care i se potrivesc lui, pentru că fiecare bolnav este un unicat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: